PASIUNI

Comunicand intr-o zi de miercuri prin intermediul iubitului "mess" cu diversi cunoscuti, vorbind despre nimicuri sau despre ideea femeii de succes, si ajungand la concluzia ca cele mai vestite sunt divortate, singure sau chiar vaduve, nu pot decat sa imi imaginez cum poate un barbat sa inrobeasca femeia si cum poate ea sa alunge dulcea-robie, bineinteles cu sacrificarea altor idealuri care impletite dau multumirea si gandul de totalitate a vietii personale.
Alegand, culegand, si azi si maine si in fiecare zi, decizii, iluzii, manifestari ma intreb daca mirosul desavarsit pe care il simt cand intru in facultate sau in biblioteca este cel al unui viitor singuratic sau cel a unei manifestari ideale in doi; la urma urmei omul de langa tine de poate accepta, respinge sau poate face compromisuri pentru ca tu sa poti devenii, fie succes profesional, personal sau esec. Depindem de altii asa cum altii depind de noi, si indiferent de numarul realizarilor stiu ca mereu 50% e noroc si 50% hazard, asadar nimic nu e imposibil.
.... pasiuni...pasiuni.... scoala pentru ca e cel mai placut lucru care asi fi in stare sa il fac o viata intreaga, acolo e locul unde nimic rau nu se poate intampla, nici macar un exament picat nu e mai rau decat lipsa unui loc de munca, sau a unei stabilitati sociale. E un refugiu uneori....ma intreb uneori ce ar fi fost daca asi fi fost profesor de meserie, daca sentimentul ar fi fost acelasi, daca banii ar fi motivatia principala ...
Am visat cu ochii deschisi la idealuri de tot felul, materiale, nonmateriale, imagini, oameni, sentimete. Azi inca mai visez si cred ca procesul acesta nu se va termina niciodata...
Iubesc supletea, fantezia, atingerea calda si vie, torsul pisicii, maraitul jucaus al cainelui, puterea cailor, nasul rosu de frig, mana calda a bunicii, mirosul ei plin de grija si rafat pentru nepotii, vocea mamei si intelegerea ei, mirosul din casa mea - de acasa, iubesc bradul din curte impodobit iarna, scarile casei scartaind, avalansa de zapada cand cade de pe casa, poarta, tot ce suna si murmura in jurul copilariei mele, puntea balansandu-se, susurul paraului portocaliu, usa de la pod, parintii si fratii pe balcon primavara la soare...
Am pasiuni, povesti, trairi uitate sau sentimente de "deja vu" clipe de mister , secrete, pareri de rau...sunt toate ale mele si stiu ca sunt unice.

....acum un an iubeam si tresaream, zambeam si traiam fiecare clipa asa ca si cum nu ar mai fi venit altele, asa ca si cum soarele ar fi rasarit numai in acea zi , plangeam si strangeam din dinti pentru ca a fi puternica era cel mai important,nu dormeam nopti in sir pentru ca aveam de calculat, de sters cu radiera si de ascutit creioane pentru scoala, aveam de iubit si de plimbat prin ger, de fugit din rai apropae pe geam si de strans ursuleti in brate la 4+1/2.
Nu odata mi-au tremurat picioarele coborand scarile de la etajul 4, nu odata mi-am inghitit lacrimile cand intorcandu-ma de nicaieri, nu primeam nici un zambet, dar am iubit si cantam de fericire.
Omul e liber sa fie liber sau sa se inrobeasca, ne inrobim in fiecare zi cu lucruri marunte ca importanta sau cu imagini si ganduri din trecut, ne bucuram in fiecare zi de lucrurile pe care le retraim pentru ca nu am stiut sa ne bucuram la timpul potrivit...
Azi am ursuletii pe etajera, stau cu gandurile si idealurile la un pas de a le pune in sertar, am atatea regrete si atatea care nu mai conteaza, trec zile si minuni pe langa mine, si uit ca intr-o zi erau un scop, un drum, o pasiune,,,,uit pentru ca azi linistea nu mai e, si pentru ca nicicand varful nu a fost asa sus.
...O colectie de cani, una de plusuri, cateva amintiri intr-un PC, haine si un suflet plin, prieteni care azi abia imi zambesc...
Azi suntem oameni mari, muncim, tastam, zambim pe mess, ne luam in brate virtual, vorbim la telefon pentru ca suntem prea grabiti sa stam de vorba cand ne vedem,,,azi imi lipsesc oamenii care ii stiam si doar din vedere, numere de telefon din agenda, nu pentru ca si-au schimbat reteaua ci pentru ca si-au schimabt tara, continentul...oameni care imi ziceau "bre" cand submarinul meu se scufunda....
inca nu stiu daca ultimul trandafir e albatsru,sau daca mai urmeaza 1, 2 sau cati vor mai urma, nu stiu daca luminile din oras la anul vor fi la fel, pentru ca anul acesta nu sunt ca acum 2 ani, nici ca anul trecut,le ocoleam si ma indignau, azi le astept pentru ca inseamna speranta, simtiri, dor.
Stiu ca anul acesta nici palatul nu va fi la fel, nici primavara nu va mai fi la fel, nici noptile de vara calde....pentru ca azi nici eu nu mai sunt la fel....

Minuni....

...iubeam un boem şi iubeam să fiu boemă. şi vroiam să mă mărit cu el să îi fac copii. să îmi beau cafeaua cu el în fiecare dimineaţă, să mergem la serbările ălora mici la şcoală...
Şi am ales calea cea mai complicată pentru a ajunge la asta. Şi m-a durut şi în final am decis că eu sunt o femeie completă din dragoste pentru amândoi.
Am făcut toate astea fără să las semne, respectand toate regulile si el... cu toate acestea... ma iubeste. O simt dimineata cand ma priveste in oglinda in timp ce imi arunc stangaci fardurile pe fata, imi dau seama de acest lucru seara cand imi sopteste ca o sa-i port copilul cand o sa ma simt eu pregatita, cand gelozia mea ii provoaca amuzament, intarindu-i convingerea ca este iubit sau cand ma strange in brate dorindu-si ca eu sa fiu... eu, si nu altcineva. Iar eu, la randul meu, il iubesc pentru toate acestea.

Bobul de nisip si perla

Scoicile par a detine secretul tratarii ranilor adanci. Ele nu zgandare la nesfarsit bobul de nisip intrat in carnea lor si nu mentin vie durerea searbada. Accepta pe loc faptul ca S-A INTAMPLAT, si simpla acceptare lipsita de alte "de ce"-uri este primul pas catre cea mai frumoasa vindecare pe care o intalnim in natura. Scoica nu vrea sa stie cine a fost de vina. Ea vrea doar sa scape de durere, sa mearga mai departe, si porneste a inconjura bobul de nisip cu cel dintai strat care va duce la formarea perlei. In loc de asemenea comportament intelept, noi zgandarim la nesfarsit grauntele de nisip: cum as putea sa ma razbun? De ce mi s-a intamplat tocmai mie? Cum as fi putut sa evit? Si, bineinteles, CINE E DE VINA?

In timp ce imi aranjam meticulos in minte toate aceste ganduri, mi-am amintit de cautarea mea, de sufletul pereche si fluturasii din stomac. Mi-am amintit ca in urma cu ani de zile, pe cand intalneam buzele lui pentru prima oara, nu regaseam in el entuziasmul meu. Isi petrecea viata preocupat de problemele zilnice si nu visand la dragostea mea. Nu gelozea, nu sufoca, nu stiu sa spun daca ma iubea pe atunci. Eram la indemana, vesnic aproape si plina de iubire. Gandesc uneori ca o iubire precum tineam in suflet atunci ar flata si ar inspaimanta orice barbat. Poate ca din acest motiv nicicand buzele mele nu au rostit faimosul “te iubesc”.

Anii au trecut, iar pe masura ce sufletul meu obosea sa tina ascuns atat de multa iubire, al lui abia incepea sa o cunoasca. Intr-un final, inima mea a renuntat obosita la dragoste. Abia atunci a lui a explodat de iubire. Pacat...

Poate ca intr-o zi am sa-i iert intarzierea, iar el mie abandonul.

Poveste...

Se zice ca dupa un anumit timp, omul invata sa perceapa diferenta subtila intre a sustine o mana si a inlantui un suflet, învata ca amorul nu inseamna a te culca cu cineva, a avea pe cineva alaturi nu e sinonim cu starea de siguranta,si asa, omul incepe sa invete... ca saruturile nu sunt contracte si cadourile nu sunt promisiuni, si asa omul incepe sa-si accepte caderile cu capul sus si ochii larg deschisi, si invata sa-si construiasca toate drumurile bazate in astazi si acum, pentru ca terenul lui "maine" este prea nesigur pentru a face planuri ... si viitorul are mai mereu o multime de variante care se opresc insa la jumatatea drumului.

Dupa un timp, omul invata ca daca e prea mult, pana si caldura cea datatoare de viata asoarelui, arde si calcineaza. Asa ca incepe sa-si planteze propria gradina si-si impodobeste propriul suflet, in loc sa mai astepte ca altcineva sa-I aduca flori, si invata ca intradevar poate suporta, ca intradevar are forta, ca intradevar e valoros, si omul invata si invata ... si cu fiecare zi invata.

Cu timpul inveti ca a sta alaturi de cineva pentru ca iti ofera un viitor bun, inseamna ca mai devreme sau mai tarziu vei vrea sa te intorci la trecut.Cu timpul intelegi ca doar cel care e capabil sa te iubeasca cu defectele tale, fara a pretinde sa te schimbe,iti poate aduce toata fericirea pe care ti-o doresti. Iti dai seama cu timpul ca daca esti alaturi de aceasta persoana doar pentru a-ti intovarasi singuratatea, in modinexorabil vei ajunge sa nu mai vrei sa o vezi.

Ajungi cu timpul sa intelegi ca adevaratii prieteni sunt numarati, si ca cel care nu lupta pentru ei, mai devreme sau mai tarziu se va vedea inconjurat doar de false prietenii.Cu timpul inveti ca vorbele spuse intr-un moment de manie, pot continua tot restul vietii sa faca rau celui ranit.

Cu timpul inveti ca a scuza e ceva ce poate face oricine, dar ca a ierta, asta doar sufletele cu adevarat mari o pot face.Cu timpul intelegi ca daca ai ranit grav un prieten, e foarte probabil ca niciodata prietenia lui nu va mai fi la aceeasi intensitate.Cu timpul iti dai seama ca desi poti fi fericit cu prietenii tai, intr-o buna zi vei plange dupa cei pe care i-ai lasat sa plece.Cu timpul iti dai seama ca fiecare experienta traita alaturi de fiecare fiinta, nu se va mai repeta niciodata.Cu timpul iti dai seama ca cel care umileste sau dispretuieste o fiinta umana, mai devreme sau mai tarziu va suferi aceleasi umilinte si dispret, dar multiplicate, ridicate la patrat.Cu timpul inveti ca grabind sau fortand lucrurile sa se petreaca, asta va determina ca in final, ele nu vor mai fi asa cum sperai.Cu timpul iti dai seama ca in realitate, cel mai bine nu era viitorul, ci momentul pe care-l traiai exact in acel moment.Cu timpul vei vedea ca desi te simtifericit cu cei care-ti sunt imprejur, iti vor lipsi teribil cei care mai ieri erau cu tine si acum s-au dus si nu mai sunt...Cu timpul vei invata ca incercand sa ierti sau sa ceri iertare, sa spui ca iubesti, sa spui ca ti-e dor, sa spui ca ai nevoie, sa spui ca vrei sa fii prieten, dinaintea unui mormant, nu mai are nici un sens.

Dar din pacate, se invata doar cu timpul...

Dragostea adevarata permite ca fiecare parte..

....sa-si urmeze propriul drum -stiind ca acest lucru niciodata nu va indeparta partile.... ...ma gandesc la multele dati cand ma chinuia pasiunea, la noptile pe care le petreceam treaza asteptand pe cineva care nu a mai sunat, la weekendurile romantice care nu au rezistat pana saptamana urmatoare, la petrecerile cu priviri nerabdatoare din toate directiile, la bucuria cuceririi numai pentru a dovedi ca era posibil, la tristetea singuratatii cand eram sigura ca iubitul unei prietene era singurul barbat de pe lume in stare sa ma faca fericita...si stiu ca toate astea fac parte din lumea mea - si din lumea oamenilor pe care ii cunosc, asa ne cautam cealalta parte, de la inceputul timpurilor - privind in ochi, cautam sa descoperim licarul si dorinta...