Oare....

Fiecare pas pe care îl facem in viaţă e pentru a ne hrăni sufletul din clipe în care să simţim că ne pierdem în întreg Universul descoperindu-ne apoi pe noi înşine. Fiecare dintre noi alege un drum pe care-l crede cel mai potrivit în căutarea aceasta.

Căutăm iubire. Suntem ferm convinşi că iubirea o găsim intr-o persoană de sex opus, în îmbrăţişările părinţilor, în zâmbetele celor dragi, în cuvintele încurajatoare a celor pe care îi stimăm, în vorbele dulci a celor pe care îi iubim. Dar iubirea este în noi. Iubirea e acel foc imens pe care îl simtim înauntrul nostru atunci când ne trezim dimineaţa bucuroşi că suntem în patul nostru, recunoscători că ni s-a oferit încă o zi în care putem alege.

Intotdeauna putem alege. Asta uităm mulţi dintre noi. Putem alege să fim bucuroşi sau să ne lăsăm cuprinşi de tristeţe, să fim răi cu cei din jurul nostru sau să fim buni. Bunătatea cheamă bunătate. Putem alege să mergem cu capetele aplecate pe stradă sub greutatea problemelor noastre sau putem alege să privim cerul cu încrederea in noi că totul va fi bine şi că le vom putea duce pe toate spre un bun sfârşit. Trebuie să învăţăm să dăruim ca să putem primi. Te-ai gândit vreodată cât poate ajuta pe cineva un zâmbet de-al tău? Ii poate schimba intreaga zi! Poate oferi încredere! E un ajutor pe care tu nici nu ai sperat că îl vei putea oferi în ziua respectivă!

Oare nu am obosit să construim ziduri in jurul nostru? Oare cel pe care vom dori să treacă de zidurile noastre nu va obosi încercând să le spargă?

Cat.....?

Cat de mult este permis sa oferi inainte sa intreci limita si cat de mult poti ierta, cat de multe poti trece cu vederea inainte sa depasesti cota permisa? Cat este prea mult? Pun aceste intrebari pentru ca, din toate sfaturile contradictorii pe care le primesc de obicei de la ceilalti participanti “cu vechime” la jocul dragostei, am aflat ca este bine sa tii ceva si pentru tine, ca este bine sa ceri mai mult – sau cel putin la fel de mult – pe cat oferi, iar daca nu ti se ofera macar pe aproape cat oferi tu inseamna ca esti folosit si luat de fraier.
Dragostea ta devine o slabiciune pe care celalalt o exploateaza. Desigur ca nu cunosc niciun participant care sa fi ajuns la final sa se bucure de trofeu, ceea ce bineinteles nu inseamna ca asa ceva nu exista, ci doar ca eu nu am cunoscut niciun asemenea cuplu. Dar banuiesc ca totusi exista cativa castigatori si cred ca tot ei au scris si minunata carte cu regulamente pe care eu o caut. Din scurta mea experienta de viata am mai aflat ca exista oameni care nu-si arata sentimentele si merg pana in panzele albe cu credinta ca indiferenta autoimpusa le da o putere ce-i face superiori semenilor lor, pentru ca aceasta indiferenta ii scuteste de suferintele inutile provocate de dragoste. Asta nu insemna ca ei nu simt, ci doar ca nu o arata. Nici daca iubesc si nici daca sufera.
Par de piatra.
N-am aflat insa daca acesti oameni sunt fericiti sau macar multumiti....
Deci poate sa existe un echilibru? De fapt cred ca sunt in cautarea unor reguli care sa-mi arate cat trebuie sa simti din fiecare sentiment implicat in joc, doar in speranta ca odata stiute, acele reguli vor actiona in mod automat asupra mea, iar eu nu va mai trebui sa ma abtin de la a oferi prea mult sau de la a cere prea mult, ci mintea si sufletul meu vor gasi singure modalitatea de a lucra in armonie si vor crea acel echilibru perfect care, banuiesc, ar trebui sa ma faca fericita...